Iluzia ca o Cenusareasa


De fapt,nu pierdem nimic

Poate doar atasamentele,

Care au un sens trigonometric.

De fapt,nu posedam nimic,

Poate doar dalta de patima

Care ciopleste zelul.

De fapt,nu avem nimic

Cu adevarat al nostru,

Poate doar un fractal

In plexul solar cand e luna noua.

De fapt,nu stapanim nimic,

Poate doar imprumutam

hrana si respiratia

Ca sa implinim rostul.

De fapt, nu suntem nimic,

Poate doar praf de stele

Din care bunica face mucenici,

Dospiti de mama.

De fapt,nu iubim nimic,

Daca avem inca nevoie

De microscop ca sa vedem

in exterior celula separata

din interiorul intregului.

De fapt,nu stim niciodata

Poate doar conventional,

Care e diferenta dintre

Realitate si vis.

Si ne amagim ca stim sigur

Ca iluzia e musai o Cenusareasa.

Intalnindu-te cu tine


Doar o fuga cu iz de roua

Desparte inevitabila intalnire.

A mea cu mine, a ta cu tine,

A mea cu tine a ta cu mine.

A soarelui cu luna,a tarmului cu marea.

E nevoie sa te pierzi putin

Ca sa te intalnesti cu tine.

E nevoie sa stralucesti in intuneric

Ca sa imblanzesti lumina.

E nevoie sa treci prin iubirile pierdute

Ca sa regasesti iubirea pentru tine.

E nevoie sa arzi teama si durerea

Ca ele sa-ti devina candela.

E nevoie sa fii suspendat

Intre pamant si cer

Ca sa poti sa privesti in tine.

E nevoie de lacrimi si dor

Ca sa fii liber, razand.

E nevoie sa renunti la iluzia separarii

Ca sa te simti conectat la

iarba,melci,stramosi, anemone sau stele.

E nevoie sa uiti de timp

Ca sa fii in prezent.

Si ,intalnindu-te cu tine,

Aici,in prezent,

Devii respiratie,cuvant,emotie, tacere.

Toate acestea si mult mai mult.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Jocul cu luna de rubin


Luna cea rubinie vestește

sangeriul vieții,

cu toate vasele capilare

ale zvacului universal.

În lumescul incandescent

e sângele clocotitor sau curgător,

jocul patimas al iubirii,

ca inaltare si coborâre.

E golul cel plin al lui Eros,

sI plinul cel gol al lui Daimon.

Depinde ce mantra rostesti

si la ce zei te închini!

Si, poate, si la ce semafor astral

te (re)găsești rătăcind!

Ca un Marte văzut

din leagănul unui copil

pe jumatate daltonist,

luna de rubin urmareste

ca un tensiometru cosmic,

(ne)cuvioasa presiunea arteriala.

Umorul rosu e glazura

din praful de stele

ce o consteleaza.

pentru ca înșiruirea aceasta

de dragul jocului de rubin

se contracta la o i/a luzie:

În aparență,

un kimono roșu japonez

În  esenta,

o electrocardiograma selenara!

Sau, poate, fix invers:)

Tus de plus


Am masurat cu scoici

pasii iubirii abstracte.

Sunt divizorii strengari

ai strumfilor marini!

Hohote de ras sagalnic

sau plans burlesc.

Oare conteaza?

In diagonala tacerii

se aprinde sec

strigatul de taciune

al prefixului „dez” :

o teza aparent sofisticata:

o sfoara de circ

de la deznadejde

la dezumanizare,

prin transhumanta,

la desavarsire.

Zumzetulzelului

preschimbat in smerenie!

Nu stiu sa astern

intre pufosenia norilor,

desertaciunea cerului meu.

In concretul iubirii,

valurile au o geometrie clara

si ele se roaga la zeul marii.

Asfaltul valurilor inghite

sotronul nisipului.

Iluzia indepartarii

e claritatea apropierii.

Mai stii cand

visai buburuze

plutind peste

poienita valurilor

si calugarita purtand

crucea algelor?

Daca mai stii,

poti sa revii!

 

 

 

 

Calea 13 septembrie


Ieri,

Dupa atata apropiere de tine

si indepartare de mine,

M-am asezat pe Lemn.

Un pic absenta

in prezenta furiei

si mai mult prezenta

in absenta neputintei.

M-am apropiat de mine,

Indepartandu-ma de tine.

Tineam palmele caus

pentru a scoate apa

din fantana arhaica

a feminitatii.

Si am pus un strop din ea

ca sa dospeasca lutul din grau

pentru cozonaci.

Nu, cozonacii nu sunt

pentru burghezi

cum imi tot povesteai!

Cozonacii sunt

pentru oamenii smeriti

care au sufletul la fel

de pufos ca si ei…

Stii, de la acel priveghi

neincheiat de atatea veacuri

toate lucrurile sunt

intr-o necurmata framantare.

O ecleziastica desertaciune

ca un pod arcuit

intre icoane si porti ferecate!

Azi,

Imi amintesc clar

imperativu-ti solemn:

„Fa crucea dreapta!”

In neasemuita-mi uimire,

In nicio geometrie cardinala

Nu strambasem crucea.

Dar tu mereu o indreptai.

Erai in stare sa iei un echer

Ca sa te asiguri de unghiurile drepte…

O geometrie sacra

Pe care abia azi o patrund!

E Inaltarea Sfintei Cruci

Si bratele mele

Se deschid drept

Pentru a imbratisa, deopotriva,

Oamenii si divinitatea.

In eterul unei epifanii

Acum chiar inteleg

Ca ai ales sa te jertfesti pe tine

Pentru a-I lumina pe ceilalti.

 

 

 

 

 

 

Bijuterii vintage


Am gasit cerceii!

Turnul idilic de fildes

Scormoneste rumegusul

Dintre stinghiile sertarului,

Intre doua bule de aer

Si doua molecule de apa.

Urechile acelea de lemn

Raman pentru papilele putrede?

Sau isi aseaza timpanul

Pe aria simandicoasa

A ravnitei unde cerebrale?

Se traieste periculos

Si se moare simplu.

Ca tot ce e impersonal.

Dar tu stii bine asta,

Doar unicornii sunt unipersonali.

Si cascada aceea care urca

E tot scrinul firescului?

Si spatiul dintre respiratii,

Si golul dintre cuvinte,

Si plinul dintre valuri?

Sau cum vezi tu

Asezarea asta in careul astral?

Sidefie si muta

Sau purpurie si surda?

Eu si cerceii magici.

Tu si inelele lipsa.

Numai bijuterii vintage!

Ce podoabe regale

Si ce viata nobila

In josul cotidianului,

In mizeria dintre lumi.

Sa privim in sus,

Spre nicaieriul cerului.

Si daca ametim,

Ne invelim in curcubeu.

Pare o fuga ludica

Dar este incremenirea in zar.

Cu sau fara har:)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fericirea e la un pas distanta


Ca o ruleta ruseasca

Pe cat de zidita

in zatul cafelei,

Pe atat de ancorata

in alegeri zimtate,

Un Raskovnikov solar

Imi tot recita ca

„Fericirea e

la un pas distanta…”

O mantra slavona

ca o litanie fatetata,

Cu iuzii de coca

si aluzii de smoala.

Si grabesc pasul

Sa reduc distanta,

Sa cuprind fericirea.

Inainte e doar marea

Si inaintea ochilor ei

E doar zarea.

Pas dupa pas…

Ce dans ciudat!

Pana la un pas sucit,

Pelagic si razvratit.

Urmele pasilor pe nisip

Calatoresc pe mare

Sa odihneasca glezna

In prezentul tacut al

Miscarii plutitoare.

Si in acest acum

„Fericirea e la un

pas distanta”

Cand pasul e

Facut in spate.

Cu mintea din suflet

Si sufletul din minte.

Valsul nervozitatii si

Tangoul rabdarii.

Passo doble

fara pasi ramasi.

 

 

 

 

 

 

 

 

Inegalitati Metafizice


Cand nevoia de conectare

Devine mai mare

Ca dorinta de putere,

Cioburile din suflet

Devin vitralii

Din acuarele organice

Si de acolo zboara ingerii.

Cand nevoia de intimitate

Devine mai mare

Ca dorinta de seductie,

Legile iubirii panseaza

Legile formale ale fizicii.

Si aici se intorc ingerii.

Cand nevoia de a fi

Devine mai mare

Ca dorinta de a exista,

Se cubeaza tot spatiul

Ca tu sa devii curcubeu.

Si aici se odihnesc ingerii.

Cand nevoia de a transcende

Devine mai mare

Ca dorinta de a controla,

Se deschid cerurile

Si tu devii inger.

Fractalii de Mai


Mai tatueaza-mi

Un carcel din cirese

Sau un fractal din liliac

Deasupra snururilor

De la mana stanga

Ca sa aud acolo pulsul,

Un freamat de vulcan

Ca un manunchi de

Artificii brodate

In circulatia sangvina.

Mai saruta-ma pe frunte

Ca sa am claritatea

Globului de cristal

Pana acum captiv

in mansarda somptuoasa

a unui paralelipiped.

Mai apoi mototoleste

Neputinta si indoiala

Si rostogoleste-le

Spre lacul  limfatic

Al povestilor nescrise.

O soapta de mai

Modeleaza tacerea.

Iti mai amintesti:

Sufletul traieste acolo

In respiratia Necuvintelor

Mult mai frumos si

Mult mai inalt!?!…